Mai in joaca, mai in serios, ajungi sa pornesti la drum cu o noua persoana, si mergi ce mergi, incepi sa pui suflet, sa faceti lucruri impreuna, iesiri, poate sarbatori in familie, si nici nu iti dai seama cum trec anii pe langa voi 2; cum parca atunci cand va tineti de mana , niste radacini va leaga mainile strans, astfel incat sa nu puteti sa va pierdeti unu de celalalt, sa nu cumva sa calcati stramb, si sa va ajutati mereu! Dar ca toata natura, si chiar si asta imaginara, se usuca odata si odata, si se rupe. Intervine ceva ce nu o mai poate tine verde. In cazul acesta este vorba de sentimente, cuvinte , nu de caldura, clima si altele ,  ca si in cazul naturii reale.

Si va despartiti, se aduc cuvinte grele, momente grele, ganduri sinucigase, etc ... si vremea trece, constati ca nu a avut rost sa plangi pentru acea persoana, ca a fost o mare pierdere de timp.

Si cu timpul te vindeci, incepi sa iti iei gandul de la ea ca persoana, iesi in lume, party-uri, prieteni, caterinca...si zici ca l-ai uitat si ca iti e bine, dar de fapt te minti pe tine, iti minti constiinta , pentru ca inima nu poti...si o sa zici ca aberez...hmm ia sa facem un mic test, spune-i unui prieten/prietena cum te alinta (daca nu stia deja acest lucru) si punem pariu , ca vei avea un gust amar?...